EREZIA SUPRAOMULUI CONTEMPORAN

 Cu cât mă uit mai adânc în cer

cu atât se uită cerul mai adânc în mine

eu îmi amintesc de pilă de Nietzsche

însă Nietzsche nu-și amintește deloc

rănile mă fac mai puternic

continuați

așa grăit-a Zarathustra

așa tăcut-a Costel Zăgan

derutat de slogismele urii politice

eul liric face întoarceri dezordonate

la stânga

și

la dreapta

deși i-ar condamna pe toți

la dreapta-mprejur

intertext

dacă nu mă sinucid azi

mâine se va naște si(n)gur

primul supraom

vai de mama mea

(2015)


Costel Zăgan, ODE GINGAȘE



Comentarii

Postări populare de pe acest blog